miercuri, septembrie 3

eu nu vreau sa te indragostesti de o bucata de carne.
vreau sa-mi vezi trupul dezgolit doar dupa ce-mi cunosti absolutul, dupa ce-mi vezi intunericul si-mi iubesti chiar si uratul.
iubeste-mi interiorul
ascunsul.
si-n momentul in care imi vei vedea sufletul dezgolit
o sa-mi cada singure
hainele
si vei atinge bucata de carne
care ascunde
atatea
si prin care timpul trece ca sangele
caci
mai presus de toate
timpul e substanta din care oamenii-s facuti

marți, august 26

parintele
a carui prezenta n-aduce bucurie
nici lipsa n-aduce tristete
nici gol in suflet
si-n stomac
nici lacrimi de dor.

caci nu mi-e dor de tine, tata
mi-e dor de ce-as fi vrut sa fii
de omul bland cu inima-nsetata
de cel ce sta mereu langa copii-
indiferent de piedicile vietii
de greutati, distante sau placeri
indiferent de ora diminetii
tu sa m-ajuti sa trec peste dureri

de fapt
n-as fi avut dureri dac-ai fi fost
cum mi-am dorit
un om carunt, cu chipul bland
cu sufletul deschis oricand
c-o voce calda ce m-apasa
si brate cacarora le spun "acasa"

marți, aprilie 8

suntem toți niște existențe în care tulbură poveștile nespuse.  omul, suma de calități și defecte, de aminturi si aspirații, de trecut, prezent și viitor,  are povești pe care nu le-a spus niciodată. cu toții avem, cu toții le păstrăm, le ascundem și le protejăm fie pentru că ne tulbură pe noi, fie pentru ca i-ar tulbura pe alții.
uneori simt că poveștile mele nespuse vor să iasă afară, vor să fie rostite și, mai ales, vor să fie ascultate și înțelese. știu că ar spune prea multe despre mine pentru că poveștile nespuse sunt un fel de oglindă interioară, un fel de rezumat al vieții, un fel de explicație pentru omul care sunt astăzi.
și pentru că toți avem o parte necunoscută lumii, suntem rezultatul a ceea ce arătăm noi (uneori total diferit de ceea ce suntem) și ceea ce văd ei (uneori total diferit de ce vrem să fim).
v-ati gândit vreodată câte povești ascunde un om? câte lacrimi sunt in spatele zâmbetului sau câtă sensibilitate e în spatele imaginii de om rău?

duminică, aprilie 6

ți-aș scrie la mormânt
când vei pleca de-aici
măi tată.
ți-aș scrie că aș vrea
să te mai văd o dată
să-ți pun în față întregul film
ce l-ai lasăt în spate
să plângi când ai să vezi târziu
cum inima îmi bate
căci ai lăsat în drumul tău
doar triste amintiri
și ai lăsat pe chipul meu
sfâșietoare priviri.

o să-ti vorbesc doar la mormânt
pentru că știi tu, tată,
n-ai stiut să mă asculți
Ai încercat vreodată?

luni, august 13

morala



eu nu ţi-am clădit castele din nisip
ci din bucăţi de mare.
fiindcă atunci când vântul bate
sufletul mă doare.
eu nu te-am înşelat cu trupul însetat
ci cu inima-mpăcată
căci atunci când te pierd
te clădesc bucată cu bucată.
eu te-am născut cu lacrimi, răni, dureri şi suferinţă
asemenea unui poet,
tu să-mi fii credinţă.

noi ne-am ascultat şi-am vrut să înţelegem
că Dumnezeu nu ne dă oamenii să ni-i alegem
ne dă doar sufletul pe care singuri îl creăm
şi oamenii după care alergăm
să-i clădim cum vrem, apoi să-i criticăm căci ne-au rănit
după ce noi singuri i-am clădit.

Mi-am deschis viaţa în faţa voastră, citiţi-o ca pe o carte.

duminică, iulie 22

plec

plec şi nu cred că mai ajung
privesc acolo şi e drum lung
un fel de epilog lăsat în spate
i-am spus că nu cred în "eternitate"
nu cred într-o veşnicie, într-un infinit
sau lucruri fără sfârşit
deşi ştiu că inima o să-i mai bată
măcar o dată
privind cum plec pe-acelaşi drum mereu
i-am spus că o să plec,
i-am spus c-aşa sunt eu.
eu plec când lumea îţi e dragă.
când sufletul îţi bagă
flori in pieptul fericit
eu o să plec, ţi-am zis când am venit.
*
şi totuşi m-ai iubit.

vineri, iulie 6


O să aşteptăm aceeaşi ploaie
să ne atingă pielea uscată 
cât timp o să ne ardă  soarele;
pe spate şi umeri,
pe tălpi şi palme,
pe frunte şi obraji,
pe mâini şi picioare,
pe-ntregul corp
uitat de Dumnezeu aici.
aici unde oamenii se plimbă
in haine gri
arse de soare şi de timpuri apuse.
O să aşteptăm aceeaşi ploaie
să ne ducă de aici
acolo unde, 
drumul nu are paşi
iar oamenii ascultă
vorbe ce le avem
în gură
dar ne e frică să le rostim
fiindcă uneori ne pasă.

poate prea mult. 

sâmbătă, iunie 23

mă simt străină de mine,
căci poate mai sunt copil, dar ochii mei au altă vârstă, nici părul nu-mi mai este încălcit, nici obrajii roşii, nici degetele innodate între ele, nici fruntea incruntata, nici măcar.
mi-amintesc că-mi plăcea să vorbesc despre suflet, acum despre ce să mai voresc daca nici pe el nu-l simt? îl simt amorţit şi obosit, de parcă nu mai vrea să zacă-n mine.
mi-amintesc că seara, când părul îmi acoperea perna, îmi plăcea să mă ascult pe mine singură, să mă îngân şi să mă înţeleg pe mine cum îmi doream să mă înţeleagă altii, căci, daca eu nu mă ascult, cum or să mă asculte altii? vocea mea era uşoară, printre gândurile mele se deosebea greu fiind la fel de pierdută, ascultându-mă singură întelegeam cu adevărat preţul neputinţei mele.  până şi chipul meu blând, privirea neclintită şi ochii în care puteai să citeşti cărţi întregi s-au schimbat. şi-mi amintesc că  , adesea, ochii mi se mişcau în locul buzelor lipsite de cuvinte.
nu mai sunt eu, probabil nu mai eşti nici tu, am devenit noi. acum mă ascult prin tine şi mă înţeleg prin noi, îmi înnod degetele şi privirile cu ale tale iar sufletul meu stă în tine. m-ai schimbat din "eu", în ceea ce crezi tu, în "mine".
* mi-a spus că, deşi oamenii nu pot să iubească o viaţă întreagă, unii încearcă mai mult decât reuşesc.

joi, mai 24

voi ştiaţi că inimile înfloresc?
căci dacă le pui sub pernă şi le torni într-o vază cresc jumătăţi de flori care infloresc împreună.
unele înfloresc iubind, altele înfloresc sperând dar toate mor la fel -, de dor.
şi se întorc de unde au plecat, cum oamenii se întorc in pământ, ele se întorc în vaza plină de jumătăţi. jumătăţi care nu se leagă a doua oară, fiindcă s-au născut prea frumos. 

luni, aprilie 30




dacă plec şi nu mă întorc nu înseamnă că n-am iubit.
înseamnă că timpul s-a sfârşit
că pentru mine totul se opreşte când nu mai simt că ţine
când nu mai tremură nimic în mine
şi dacă nu tremur înseamna că nu exist
n-aş avea cum să rezist
fără să bată-n mine-un ceas
să-mi spună să-mi iau bun rămas
căci pentru mine,
se sfârşeşte orice infinit
şi pentru mine toate au sfârşit.
am ochi de sârmă şi geamuri de piele
sunt greu de înţeles visele mele
..

sâmbătă, aprilie 21

mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am nici un sens

problema mea e că pasiunea ţine puţin şi nu iubesc niciodata până la capăt. uneori mă sfidează oamenii fericiţi, nu înţeleg cum pot rămâne fericiţi o viaţă întreagă. nu sunt tristă, nu mă plâng, lacrimile mele au devenit gânduri care ma frământă la fel de mult şi mă golesc de tot ce înseamnă om.
privesc neclintită la oameni de demult, le spun că îi cunosc şi-mi răspund siguri pe ei "nu cred". ca şi cum aş putea să confund pe cineva pe care am iubit, şi ştiţi cât de puţini am iubit eu ?
m-am gândit să renunţ la tot ce e al meu şi apoi la mine; să văd ce rămâne.

vineri, aprilie 6

unele zile




plângi.
şi-aş vrea să plângi aşa mereu
să nu te opreşti tu, să nu mă opresc eu.
fără sfârşit, fără o zi nouă.
şi să tot plouă.
să rămână o amintire din noi
câteva ploi
câţiva surzi ce ne-au ascultat minciunile
calendarul ce număra lunile.
tu mă pupai pe frunte când plângeam,
căci pieptul tău ştia s-asculte
lucruri mărunte, atât de multe.

duminică, februarie 26

te ştiu.

ne-am cunoscut pe pământ
pe doua părţi diferite
eu mergeam încet şi blând
tu aruncai în vânt cuvinte.
nu ne-am văzut decât o dată
când respiram vântul prea cald
iar tu erai marea înaltă
şi ochii-n care să mă scald.
ne-am ascultat fără să vrem
fără să ştim cine suntem
când eu mergeam fără să ştiu
spre ceea ce aveam să fiu.
dar te-am privit întregul timp
cum cari în tine-un univers
am aşteptat un anotimp
şi-am înţeles că n-are sens.
să te ascult, să mă asculţi
ca tine-am ascultat prea mulţi
şi ştiu c-ai vrea să recunoşti
nu te cunosc, nu mă cunoşti..

luni, februarie 6

oameni, pământ şi vânt.



pământul parcă se plimbă intr-o lume bătrână
m-atinge, mă mângâie, mă ia de mână
mie imi place pământul 
şi-aş vrea veşnic să rămână. 
un fel de frate cu vântul
să vină, să se rătăcească şi să plece
şă mă lase rece.

aşa sunt şi oamenii.
nu că i-aş cunoaşte,
aşa îmi par..
vin, îi iubeşti şi dispar
nici n-am habar.
câţi pleacă dar nu-i uită sufletul
uneori cred că-i fură vântul
şi îi ascunde pământul.

sâmbătă, ianuarie 21


nu vrei să respiri prin ochii mei? sunt destul de adânci.
prin pieptul meu? e destul de vânăt. 
prin buzele mele? sunt destul de uscate.
prin fruntea mea? e destul de încruntată.
prin degetele mele? sunt destul de moi.
sau prin stomacul meu? el e destul de gol.
prin obrajii mei? ei sunt destul de calzi.
prin părul meu? e destul de încâlcit
tăcerea mea? ea nu e niciodata deajuns. 
dar ştii,
mai bine ia-mi plămânii şi respiră prin mine.

marți, ianuarie 10

un fel de mine

Eu am puterea să-mi smulg inima din piept şi să v-o pun în palme,
Voi n-o atingeţi, vă e teamă că doare.

am străbătut în toate direcţiile limitele sufletului meu, fiind izolat între cer şi pământ. încercam să ies din propria-mi fiinţă plină de neputinţă şi cuprinsă parcă de o boală adâncă ce-mi trecea prin oase de când m-am născut, şi nu, nu m-am născut de mult timp.
aveam o senzaţie de gol în mine, ceva lipsea şi nu îndrăzneam să vorbesc despre asta, ceva ce regret că a murit odată cu mine, odată cu presentimentul că e deajuns. nu e deajuns, niciodată n-a fost deajuns.
sunt o existentă liniştită şi totuşi tulbur şi zgudui o cămaşă de forţă, o lume, un Univers, nu că aş crede în Univers, nu există nimic în care să cred cu toată fiinţa mea.
aşa am ajuns să-mi vând sufletul, l-am dat şi gratis, l-am închiriat, l-am aruncat, l-am împărţit şi l-am gonit din mine. dacă intri în sufletul meu, cu sigurantă cobori la prima staţie. v-am spus că nu merit o inimă?! mi-aş lăsa oricând sufletul să plece, să curgă precum un izvor, să rămân o adunătură de oase sau un trup îmfometat de suflet. -trup înfometat de suflet- sunt inutilă şi totuşi trăiesc.
Trăiesc pentru că munţii nu râd şi viermii nu cântă.



vineri, octombrie 21

să-mi fii pământul de sub picioare ce mă duce departe.
să-mi fii drumul spre tine.
să-mi fii ultima pagina dintr-o carte.
să-mi fii oraşul cenuşiu când ploaia vine.
să-mi fii casă când mă pierd în tine.
să-mi fii orice, orice. oricând.
să-mi fii cuvânt sau gând.
să-mi fii şi vântul blând.
să-mi fii oceanul, planeta, cerul întreg
să-mi fii drumul pe care s-alerg.
*
sa-mi fii univers, nimic mai mult.

miercuri, octombrie 12

vezi tu, acum doar treci uşor prin al meu gând
atunci  eram strânşi de-un legământ
m-ascultai culcat cu capul pe genunchii-mi moi
mâna ta se împletea cu-a mea, şi-apoi
muream şi noi, noi amândoi

şi nu mai conta, măcar eram fericiţi.

duminică, octombrie 9


















privind la stânci, 
puteam visam c-aşa am să ajung
nemişcată de ape sau de-un răsărit lung
c-o să sfârşesc desprinsă din vise tangibile
privind neştiutoare cum nasc priviri sensibile
că am să-mi trâdez sufletul, s-ascult pământul
măcar cu vârfurile degetelor să ating vântul
că am să mă bâlbâi într-o după-amiază târzie
şi-am să adorm lângă o barcă pustie

printre coaste moi si piele tatuată
poate că mi-aş dori, dar nu se va-ntâmpla vreodată..

duminică, octombrie 2

iubito, aseară te-am visat mai frumoasă ca niciodată, te-am strecurat în fiinţa mea precum octombrie în calendar. te-am privit prin sticlă, prin stele şi ocean. te-am întâlnit pe alei, pe drumuri, prin parcuri ratacind.
iubito, aseara am fost uniti de liniştea ce striga tare în noi, de priviri pierdute si de un sfârşi anost. aseara ai fost a mea, aseară îţi aranjam părul purtat de vânt şi-ţi muşcam buzele uscate de frig..
căci aseara..aseara te-am iubit iubito, te-am iubit pentru ultima oară. şi ştii,chiar erai fericită.

vineri, septembrie 23


şi de mă cauţi, caută-mă la umbra unui tei, trâind în stropi
şi de mă găseşti, să mă îngropi
în vorbe, că doar cuvinte cunosc.
şi sunt proastă, recunosc.
că tuşesc când totul in mine zbiară şi nu-mi dau seama
pune-mi cuvinte in gură să-mi zboare teama.
în mine zace moartea. căci  mă vrea în palmele sale
şi mă târăşte după ea la fiecare răsuflare.
mă mai opreşte la răscruci, şi-mi smulge cuvinte din gură
şi-mi rupe trupul în bucăţi, privindu-mă cu ură.
*
căci nu vorbesc.
nu mi-e frică de moarte.
ascult, o cred, şi plec mai departe.

vineri, septembrie 9

în mine mor lumi diferite şi se nasc altele pe rând
am tatuate inimi pe piept, inimi curgând
artă sfidată de tăcerea unei nebune
ce încearcă să se răzbune..
că lumea ei e un mister precum oamenii orbi.
precum liniştea unui mut ce încearcă să spună
că nu e nebună..
ci doar îngână.
îngână ura ce-a crescut în ea, urâtul cu care se hrăneşte
s-ar băga oricând într-o stică şi s-ar lăsa dusă de mare.
sătulă de trădare.
îngână lenea străpunsă în trupu-i plin de vânătăi.
de la prea multe cuvinte surde şi bătăi.

bătăi în piept, că şi nebunii au o inimă.

duminică, septembrie 4
























a început iar să bată vântul rece şi totuşi al meu prieten.
şi-mi aşterne gândurile ce oricum erau răscolite.
si-oricât de criptat se leagă toate
tot înţeleg.
că vântul ăsta e tot ce am.
tot ce-mi rămâne
*
e ca un porumbel,
ce-mi dă palme să mă trezească.
îmi ingheată păcatele
şi-mi macină amintirile.
nici n-ai habar ce ascunde sub aripi,
câtă durere că nimeni nu îl vrea.

luni, august 29

mă simt asemenea unui zmeu, ce se înalţă tot mai sus şi nu mai simte nimic.. nici măcar liber nu este, tras de aţe şi de mâini străine..
şi încotro se îndreaptă? niciunde..căci toţi sunt prea grăbiţi, prea trişti, indiferenţi.
îmi bate inima unei pietre-n piept, de-atâţia călcată-n picioare..

joi, august 25


















de-aş putea să-ţi mai văd chipul
măcar în gând
că te visez mereu
şi mă trezesc plângând..

dacă n-aş avea păcatul
şă te mai chem încă o dată
să fărâm ce a râmas din tine
să-mi şterg din suflet orice pată
parcă moartea-mi ia locul în pat
două perne şifonate, reci
ce le strâng în braţe când tu pleci.
şi te caut pe alei, miros de tei
ce-aş vrea mai mult?
...
doar să-mi vorbeşti cu inima,
s-o simt în pieptul meu, cum bate
în timp ce-a mea se zbate..

duminică, august 21



nu mai vreau să mă privesc
îmi simt pe spate, aripi cum cresc
simt că undeva în mine,
creşte-o altă "eu".
dar la fel de slabă
..oarbă.
fară glas, chinuită de pupile verzi
în care poţi doar să te pierzi.
în zona sufletelor dilatate
in care, pulsu-ţi cântă la pian
dar inima nu-ţi bate.

luni, august 15















mă simt fericită, şi parcă nu-mi stă bine aşa.. Pun capul pe pernă şi mă foiesc, simt iar fluturaşii ăia care nu mă lasă să dorm.
E o stare ciudată, mi-e greu să explic. Mă simt împlinită deşi nu s-a schimbat nimic.
A început să vorbească liniştea din mine..Oare timpul chiar le rezolvă pe toate?

sâmbătă, august 13

















inima-mi plimbă stelele în şir
toate trase de un fir
şi-mi luminează gândul spus
încă o stea a apus.
sunt stele ce îmi ies din ochi
şi se întorc târziu..
sunt stele ce apun prea des..
şi rămâne-un cer pustiu..

stele fara culoare, doar un sfârşit de lună plină..
suflet fără bătăi de inimă,fără lumină
nu mai are cine să-l înveţe să ierte..
nimeni cu poveşti de spus.
cândva erau multe stele, ...dar au apus.

joi, august 11

viaţa e ceva ce nu am putut să înţeleg
mă plimb între cer si pamant
încercând să leg.
aripile-mi frânte şi lacrimile-mi stinse
cu pleoapele-mi grele si ganduri aprinse..


căci n-am ştiut să ţin valurile de tăcere..
să nu mai simt în infinit o mângâiere..
căci n-am ştiut să trec peste sfârşituri
mergând doar spre infinituri..

sâmbătă, august 6

 
  
lasă-mă să te strâng
măcar pentru ultima dată..
lasă-mă să mai plâng
chiar de inima n-o să-mi mai bata..
lasă-mă să iubesc, chiar şi urâtul..
căci şi el ştie să-mi mângâie gâtul..
lasă-mă să mai privesc la cer..
şi dă-mi orice vrei, fără să-ţi cer..

fericire, eşti ca spuma mării.
te visez mereu, dar nu ştiu cine eşti.
am auzit de tine doar în poveşti..

vineri, august 5

tu, din mine..ce te-am răscolit să mă găsesc şi te-am golit. te-am călcat in picioare căci mi-ai arătat că lacrimile nu se usucă.
Te-aş smulge din trup să te las să pleci, te-aş smulge din mine,
căci nu te merit. iartă-mă suflet. te-am păstrat doar pentru mine, n-am vrut să te împart..
Te-am ascultat cu ochii, căci a doua mea gură e în piept.
Ai tremurat in mine nopţi la rând, iartă-mă căci nu ţi-am fost alinare..
Şi te las să pleci, te smulg, să curgi ca un izvor..să rămân o adunătură de oase..
un trup înfometat de un suflet.
şi dacă mâine te chem înapoi, aminteşte-mi că nu te merit.

marți, august 2


















îmi mor clipele sub ochii stinşi
peretii-mi sunt pe piept intinşi
căci am pumnii plini de ce am fost
că-mi ştiu trecutul de pe rost..

ca şi cum mă uit în oglindă şi văd ziduri
ce-mi nasc pe obraji sute de riduri..
şi de m-ai dezbrăca, sub pielea-mi goală
mi-ai citi poveştile triste, şi a mea boală
nu aş ascude faptul,
că în locul unde aveam o inimă,am pietre
şi de-ar fi să-mi crească stânci, nu am regrete..

luni, august 1

să iau o mică mare pauză. câteva zile..
că cică "nu e bine să-mi pierd nopţile trează la vârsta asta, am timp mai târziu."
Au trecut cam repede 2 luni şi privesc uimită cât timp a rămas,şi totuşi, nu am făcut nimic din ce trebuia.
deci, prin urmare, mă aşteaptă nişte zile pline de..somn.

miercuri, iulie 27

căci mă frământă multe,
prea multe încă.
căci oameni-mi dragi
au zâmbete de stâncă

singură..
ca o păpuşă nepieptănată de mult,
aruncată.
si-mi cos singurătatea..
bucată cu bucată.

singură
îmi port pe umeri,
singurătate-mi toată
căci am uitat să-mi ud obrjii,
şi piele-mi uscată.
.

duminică, iulie 24

















de la etajul meu v-am privit mereu cu teamă
că nu sunt ca voi, că întunericul mă cheamă
printr-un strat de sticlă v-am privit plângând
căci nu sunt ca voi, căci am sufletul blând


am stat departe,ştiam ca nu pot să înţeleagă
că de la geam, văd o lume întreagă..
doar păsările ce-mi ciripesc ştiu s-aleagă
nu m-au lăsat să-nchid fereastra, prea multe ne leagă.

joi, iulie 21

am evadat din timpul strâns cu frică
cineva mă ia de mâna şi mă ridică
îmi cheamă privirea şi-mi spune uşor..
"regretele la timpul lor.."

îmi mângâie pielea, simte că mi-e dor
de apusuri prinse, de amintirea lor
imi curge o lacrimă, mi-o şterge uşor
spunându-mi "nu e timpul lor"

"toate la timpul lor" timpul care nu vine
e mai bine poate, toate-s mai puţine
fără lacrimi, regrete sau dor
căci un nebun mi-a spus..
"toate la timpul lor"


luni, iulie 18

























buclele-mi încâlcite nu le înţelegi
ploaia m-a învelit nopţi întregi
mi-au ramas pe piept recii stropi
cand ne plimbam pe lângă plopi.



pun trei puncte la sfârşit...
şi plec cu-un mers târşit
plec..şi-mi strâng durerea-n palme
şi-acum mai plouă, in ritmuri calme.
şi-acum mă plimb pe-alei străine
cuvinte-mi sunt prea puţine
încă am sufletul flămând
hrănindu-mă doar cu suspine

marți, iulie 12





















să nu te miri de-o să visez doar marea
prin amintiri,  să-ţi desenez chemarea
unele lacrimi nu se usucă-n veci.
mă tot lovesc stâncile reci .
până şi glasul pescăruşilor suspină
de frica mării, căci ea este de vină
eu am să calc pe nisipul fierbinte
purtându-te mereu în minte..
sa nu te miri, căci las în urmă, urme goale
surasul unor pleoape, şi-un sărut moale
dar să te miri,
căci încă mă rătăcesc în tine
ca intr-ul labirint gol.
ca o pasare ce cade,
dar nu ajunge la sol.

vineri, iulie 8

şi-aveam în palmă mii de fluturi .
pe gât şi buze doar săruturi .
în suflet fluturi coloraţi ,
din piele rupţi , cu ochi curaţi .
fluturi în par , fluturi pe umăr .
n-aveam puterea să îi număr .
dar aveam sufletul viu .
căci fluturii zburau târziu ,
şi mă duceau într-un pustiu .
mi-au dat aripi , poezie ,
mână să scriu . pix , şi hârtie .
mi-au dat iubirea de a scrie .
să zbor, să ţi-o cânt şi ţie.

şi-am zburat dragule , nu m-am oprit din zbor .
şi-am zburat peste mare , flori . şi tot mi-e dor.
să trăiesc tot într-o clipă, s-ascult fluturii cum ţipă
să ascult marea cum cântă , deşi are inima frântă..
de fluturi ce vin , şi pleacă-n lumea lor
şi rămân valuri..plângând de dor..!


joi, iulie 7





















şi mor în tine, mă revărs..şi plâng..
te caut de la etaj. Suav în braţe să te strâng..
vreau să-ţi prind albastrul ochiilor şi să ţi-l frâng..
un albastru ce-mi ardea talpile călcând
un albastru infinit de dor si de pustiu
albastrul ochilor ce-mi citeau noaptea, târziu..

albaştri-ţi sunt ochii ce mi-au dărmat castele
din nisip..
albaştri-ţi sunt ochii picuraţi din stele..
si din chip..
albastră e lacrima, din versurile mele..
albastră, ca şi poezia, născută din ele

luni, iulie 4

 




















în gând îmi pătrunde
miros de cearceaf cald
iubirea să mi-o scald
din apele albastre
se împletesc lacrimile noastre..

calcă-mi pe vârfuri aripile
nu mă lăsa să le întind, căci am să plec
priveşte-mă cu ură, copile
căci ştiu doar visele, să le înnec.
aşa am fost mereu,
am plâns la marginea unui lac
căci mereu am fost aşa,
dar mereu tac..

marți, iunie 28


parcă sunt nisip -
şi mă calci cu picioarele-ţi goale .
parcă-mi desenezi un chip ,
să-mi simţi adierea moale..
parcă mai cred în vise..
deşi , sunt de mult trează .
parcă-n suflet îmi sunt scrise ,
rânduri , ce mi le păstrează .
parcă amintirile-mi ruginesc pe-o foaie
aruncată într-o mare de cuvinte .
parcă versurile-mi sunt neînţelese
parcă.. si sufletul mă minte.
.

joi, iunie 23

noi eram două culori, 
pe o paleta uitată'n timp
şi'un pictor desena în flori
o ploaie, şi un anotimp..
noi eram doua melodii
necântate'n amurg..
şi într'o romanţă de vii
s'asculţi lacrimi cum curg..
noi eram ochii, ce cerşeau zâmbete şi surâsuri
corpuri, ce cerşeau îmbrăţişări
şi toate dispăreau în plânsuri
pe'un obraz plin de chemări..

dar pictorul, nu a vrut sa se joace cu noi..

miercuri, iunie 15



















mi-ai pierdut glasul,
şi pirivirea mi-e rece
nu-mi credeai paşii,
pregătiţi să plece
şi nu-mi vedeai ochii
vrând să te înece.

ştiu că mi-ai iubit sufletul mort
dar n-ai fost niciodată mândru
n-am putut să ţi-l mai port
şi timpul mi-a mutat mormântu'
o să mă ai mereu, sub o salcie rece
şi-o picătură de ploaie
o să-mi simţi pieptul cum se-nmoaie..

duminică, iunie 12

si-mi cădeau toate petalele simţindu-te cum te plimbi în mine ca într-un parc,
o seară târzie, banca de sub copacul bătrân şi melodia care se aude când toată lumea tace..
tăcerea mă leagănă de dor..
şi timpul plânge, vede cum pierde in faţa a două pleoape..

joi, iunie 9

uneori , văd în ochii lui tot ce nu-mi arată ochii mei .
şi mirosul lui , mă duce sub umbra unui tei .
întrebările se rătăcesc în timp, ca în largul mării ..
amintirile ne impletesc, şi dau uitării ..
ca valsul unei lacrimi desenate în culori ..
iţi demonstrez cum , fără aripi poţi să zbori .

miercuri, iunie 8

















povestea unui felinar
un vers murdar
e povestea noastră
scrisă la fereastră..
şi-un sărut de miercuri-seară..
care mereu o să doară.
n-aveam nimic mai special
iubeam acelaşi metrou
şi urmele mele, rămase-ţi pe tricou

vineri, iunie 3


















Şi-a prins părul, şi-a luat geaca şi-a plecat
Erai tot, dar nici pentru tine nu s-a schimbat..
Picioarele ei mergeau tot mai departe..
Şi-ai simţit distanţa care vă desparte.
Acum vrei iar s-o citeşti, ca pe o carte.
Dar nu se mai vedea printre mulţime
Visele voastre erau puţine
Ai început s-alergi ca un nebun pe drum
Nu mai mirosea a flori, ci doar a scrum
N-ai fi vrut să plece, nu acum..


Era ca o stea, lumea pe lângă ea era transparentă..
Ieri, ştiai că ea te vrea
Azi e absentă..

luni, mai 30


























Sfârşit de mai, vin noi începuturi..
Noi poveşti, noi fluturi
Vine-o altă vară, cu o altă poveste
Poveste de-o seară, şi-o singură veste..


Nu vreau sa pleci dragă mai,
Te rog,  mai stai..
Priveşte la noi, inveliţi de ploi..
Şi nu te ascunde, eşti oriunde
Cu flori roz, şi petale albastre
Rămân doar amintirile tale
Şi poveştile noastre..

Sfârşit de mai..

sâmbătă, mai 28

În curând, mâine devine ieri.
Iar tu rămâi doar o ploaie rece, şi-un miros de adieri..

vineri, mai 27

Fiecare promisiune îmi aduce aminte că tu nu faci promisuni, că tu m-ai minţit, că tu eşti doar un nebun.
Un nebun după care sunt nebună, de la care am învăţat să iubesc necondiţionat,
De la care am învăţat să trăiesc prezentul şi să las în spate viitorul..şi că-n viaţă nu-ţi alegi tu rolul ci doar decorul..

luni, mai 23

Faci paşi grăbiţi cu picioarele goale
Tremurând, de teamă, suspini moale
După ai tăi paşi, te prinde agale
Mâinile i se încrucişau cu ale tale.
..
Nu te-ar fi lăsat să pleci nicicând
Nu putea să te mai vadă plângând.
..
Din priviri conturate ţi-a muşcat buzele
Neştiind că aşa i-ai primit scuzele
Şi ţi-ai lăsat capul în jos, pe umărul lui..
Ferindu-te de pirivrea lui, de ochii lui căprui..

sâmbătă, mai 21

Aceeaşi zi, acelaşi drum, aceeaşi staţie.
Aştept acelaşi autobuz, spre aceeaşi destinaţie.
Exact aceeaşi privire, acelaşi băiat
Cu acelaşi zâmbet curat,
În acelaşi loc, pe acelaşi scaun ocupat..
Aceeaşi fereastră murdara, şi acelaşi gând pătat..
Dar cu ceva ani mai târziu, şi cu mai multă teamă..
Resemnat, acelaşi glas mă cheama..
Şi grăbită mă duc, sperând să nu se oprească
Să nu încerce, să nu zdrobească..
Aveam îm minte un singur vers..
"Tu pentru mine, unic univers.."

Aşteptam să-mi vorbească, priveam neclintită
Cum avea să se oprească.
A apucat doar să-mi zămbească..
Şi-a coborât în aceeaşi staţie..
Aceleaşi priviri, printre aceeaşi aglomeraţie..

Aceeaşi poveste, ca la început
Cu acelaşi scenariu, care a durut..
Acelaşi vis, suflat în aceea noapte
Şi-acelaşi autobuzul pleacă departe..

joi, mai 19

Înainte..
Era aşa frumos când peste noi ploua
Când aşteptam uzi să vină ziua
Toţi treceau pe lângă. fără să ne-atingă
Şi timpul ne alerga, fără să ne prindă..

Mi-am adus aminte ce-nsemna înainte "să ploua"
Era doar un pretext să-mpărţim lumea în două..
Noi doi şi-o tonă de rouă..

Acum?
Nu mai suntem noi doi, şi-o mulţime de ploi
Doar un banal.. Eu, tu şi un drum plin de noroi

duminică, mai 1

Calc grăbită printre furnici, nu vreau să stau aici 
Dar parcă am lipici, şi ghici
Aici toate sunt despre tine, scrise în rime
Versuri seci, care-ţi cer să pleci..
Şi laşi în urmă doar poze din seri reci
Vreo douăzeci..
Dar pe cine să judeci.?!
E ca intr-un meci, în care încerci să treci peste poteci
Şi ştii  cu ce te alegi?!
Cu vise întregi, făcute jumate
Apoi aruncate..
Ca o carte veche, fără pereche.. 

joi, aprilie 28


















Mâinele-ţi erau murdare de iubire.
Strângeai in ele fiecare minut cu fiecare amintire.
Pe ea o strângeai din ce în ce mai tare la piept,
vroiai să scapi, să uiti de ultimul regret..

duminică, martie 27

Am întâlnit un copil,
Ce visa departe..
Dacă priveai in ochii lui,
Puteai citi o carte..
Şi dacă-o luai parte-n parte
Îmi dădeai dreptate..
Spunea că e fericit din lucruri simple
Şi m-a convins că fericirea nu se vinde
Mi-a spus că nu se minte
Că ştie ce simte.
..
Era vară, pe la sfârşit.
Când vroiai să prinzi acelaşi asfinţit.
Dar ameţit, ai aţipit, 
Şi ti-a venit în minte acea-seară de mai
Când te ruga să mai stai. 
Dar tu, nepăsător,
I -ai dat la o parte trei suviţe de păr,
Soptindu-i uşor;
"O să-ţi fie dor"..